Loghează-te

Copyright 2017

Mission. Wrap-uri coapte delicioase

Wrap-urile noastre sunt
de un real succes în întreaga lume.

Și totul mulțumită rețetei lor unice. Aluatul excepțional de neted, prospețimea, delicatețea, mirosul de pâine coaptă și gustul adevărat de pâine sunt avantajele care au făcut ca wrap-urile să fie adorate de gurmanzii din întreaga lume!

Producția

Calitatea și siguranţa sunt o prioritate pentru noi, pentru că urmărim produsele noastre la fiecare etapă de producţie. Datorită programelor speciale verificăm cu atenție materiile prime și componentele utilizate pentru coptul wrap-urilor, iar un sistem unic de control veghează asupra calității lor. Toate acestea pentru a oferi wrap-uri sănătoase și delicioase,care se vor potrivi cu orice rețetă!

Filosofia noastră

Mission Wraps este o companie de familie fondată în 1948 în cadrul grupului Gruma. Pasiunea noastră este de a oferi gustul și mirosul în bucătărie clienților noștri din întreaga lume. De peste 60 de ani îmbunătăţim rețeta noastră de wrap-uri astfel încât acestea sunt perfecte pentru întreaga familie și pentru orice ocazie. În compania noastră contează în primul rând oamenii și de aceea gândindu-ne la Voi, avem speranţa că pasiunea și devotamentul nostru va fi perceput prin gustul pe care îl veţi simţi.

Pentru orice ocazie

Cu Mission Wraps fiecare zi va fi plină de surprize și inspirații pozitive. Ai poftă de o masă apetisantă și sănătoasă? Ia un Mission Wraps! Acesta este o propunere perfectă pentru persoanele care apreciază mâncarea gustoasă și le pasă ce mănâncă. Wrap-urile noastre pot fi combinate cu bunătățile preferate și mâncate oricând și oriunde!

Secretul wrap-urilor noastre este aluatul proaspăt, parfumat, moale și delicat. Acesta este produs doar din ingrediente de cea mai înaltă calitate, copt și ambalat cu grijă. Rețeta noastră originală Fresh & Soft și sistemul unic de ambalare face ca Wrap-urile să rămână în proaspete o perioadă lungă de timp, și să vă puteți bucura de aroma lor unică fără sfârșit!

Wrap-urile noastre

Mission Wraps
sunt disponibile în multe variante.

Oferim wrap-uri clasice în varianta lor Original, multi-cereale Multigrain și Spelt&Oat, naturale cu 0% conservanți artificiali, și pe bază de plante și ierburi aromatice Mediterranean Herbs. Fiecare gust este unic și face ca fiecare masă să se transforme într-un ospăț deosebit! Încearcă-l și alege-l pe cel preferat!

Loghează-te
sau

Nu aveți încă un cont? Înregistrează-te!

Împărtășește cu prietenii tăi

Spune-le despre rețetele noastre

Împărtășește cu prietenii tăi

Spune-le despre rețetele noastre
Your browser is out-of-date!

Update your browser to view this website correctly. Update my browser now